Loading ...
Dintr-un trecut
cu îndoiri sagace-
Străluminare.
Displaying 1 - 5 of 261 entries.
Inocențium
"Întâlnirea dintre două personalități este precum contactul dintre două substanțe chimice: în cazul în care există o reacție, ambele sunt transformate."
Carl Gustav Jung
În Olimp zeii mai copilăreau încă. Pe muntele Sinai celelalte legi nescrise așteptau răbdătoare, bolta ptolomeică nu mai era geocentrică, dar ei deja locuiau pe un acoperiș al universului. Altfel nu s-ar fi putut explica ploaia de verde ce acoperise deșertul, astrele ce descriau cercuri în ludicul la care erau conectați cu fire legate de gravitație, copacii aplecați ca într-o vrajă protectoare înspre ei, lucirile din jur ce trădau existența unor spirite reformatoare ce își aveau refugiile lângă dânșii, jumătatea pe care apa vie își menținea direcția clară, indiferent de ce parte s-ar fi aflat ei, coloanele de timp răbdător de sub cerul noros, modul în care lumina spre sprijinea pe privirile lor, reflexia căldurii din atingerile neobosite dincolo de orice ar fi însemnat diviziune.
Și nu simțeai cum, insidios, metamorfoza lor transforma, totul în jur, a rândul ei......
Novita
Era ceea ce profanii numesc un căutător. Unii spuneau că de iluzii. Alții spuneau că, din disperarea de a nu-și mai dori să fie singur, rupea poemele și le transforma în spațialitatea vidă ce nu făcea decât să adâncească un abis. Puțini știau că, sub pavăza acestei schimbări umbroase, distanțatoare precum ruptura i ce apărea intempestiv se întruchipa protector, mângâietor și îmbătător, acel cuvânt care chema și ansambla toate cuvintele într-un statuar ce întregea infinitul lui. Căutătorul era purtătorul unui noroc întemeitor de novita. Asta se vedea ,de obicei, la finalurile din care plecau alte drumuri.
Abia atunci înțelegeai că el nu se arunca după inconsistență înșelătoare ci, posedând acea putere pe care nu o aveau cu toții, supunea realul. Ghidându-se după o voință exclusiv răbdătoare, confingurându-l în trezvii ce își intersectau frământările fugilor dintre două cuvinte, când trandafirii se desprindeau din cleștele a două constelații ostile, decolorând ignoranțe, sfiiciuni și regăsind cuvintele….
Cele care făureau migălos un real din ”la început a fost Cuvântul”. Și, pe măsura experienței, deșerturile se înierbau doar cu nervuri, sânge și clocot de lumini arzătoare…..
Dezmărginiri de fire
Preferase să închidă în sertarele de jos nebuniile jucate, ascultând de același glas nărăvaș care, cu cerbicia performerului, atingea altitudinile vizionarismului, retrăgându-se abia apoi înspre un țărm solitar.
Se reinventa atunci sub un soare străin, uitând dârdâielile de frig de când orele trei deveneau ora patru și singurele încununări se dovedeau a fi năzdrăvăniile unor proporții de adevăr ce se doreau un întreg, deși erau lipsite de manevrele de confruntare esențiale unei simetrii stăruitor necesare.
Solilocviile slujeau, după cum remarcase ea într-un final, unei deveniri cuminți, lipsite de denivelările ce drapau mărginiri imprecise, generatoare de acele mirări puerile care, dublate de absențe covârșitoare în spațiul lucid, îngrădeau.
Rămâneau doar înmuguririle efervescente din pupilele ce păreau a dansa un dans fără de muzică, când priveau în depărtări. Numai ele trădau răsucirile paradox de mai târziu, ziditoare de poem frumos urzit, mângâietor, peste aerul din jurul ei.
*
* *
Doar când un non sequitur cu variațiuni de virtuozitate precisă se materializă într-o șoaptă caldă, conștientiză că sosi momentul acelui fervent pozitivism.
*
* *
Și crengile se umplură cu nestemate ……