You are currently browsing the archives for August 2010.
Displaying 1 - 5 of 110 entries.

Autopsia unui vis

  • Posted on August 31, 2010 at 22:07

 

” Mintea mea a rămas fiară.

E liberă,

în captivitate.”

Îmi vorbeşti de redundanţe. Despre melanjul de orizonturi abstracte, aparent inutile ale simţurilor. Despre haos. Controlat, aş spune eu.

” Când mă înăbuşă visele,

le ucid

aruncându-le în real.”

Cum aş putea însă să îţi povestesc atâtea, fără a mă juca cu revărsarea aceasta de semnale, printre care mă pot ascunde uşor?  Cum să nu îmi las gândurile să fie La maja desnuda, neconvingătoare în marmoreeanul lipsit de un coaxial credibil? Sau cum să îţi vorbesc despre Hiroshimele din visul meu?  Despre suflul acela al exploziilor ce radiază otrăvit orice vietate, mai puţin pe mine? Despre fuziunea la rece. Despre escaladarea ei până la nefiinţă. Cum să îţi povestesc cum rămân în picioare, zâmbind puţin năucă, credibilă în visceralul meu, statuar în plină deşertificare? Şi totul până când visul moare, sufocat de luceferii de dimineaţă?

Autopsia lui spune că imitaţia este cea mai înaltă formă a flatării. Şi că de aceea redundanţele au rostul lor….Căci vezi tu….

Nu pot să fiu prieten cu tine, -n veci nu pot!
Mi-ar creşte, dacă-aş face-o, lungi gheare, aspru bot,
Mi-ar creşte colţi de fiară prădalnică, mi-ar creşte
la cele patru labe apucătoare cleşte —
Şi m-aş târî cu ele-n păduri, şi aş pândi
an după an, şi lună de lună, zi de zi …
Urlând aş sta acolo, sub mutul corn de lună
cu inima-mi ca iadul în care jalea sună
şi-n care, despletite, scrâşnesc tăcute furii
ce propria lor carne şi-o dau mâncare gurii …


Pândind aş sta, ferindu-mi făptura-ntunecată
de soare, şi de lună, de apa ei curată …
Cu ochii mei de fiară, lungi ani aş sta la pândă
şi în sfârşit! — când falnic mi te-ai ivi în şa,
lin m-aş târî spre tine, mi-aş face blana blândă,
şi surâzând, la pieptu-ţi căzând – te-aş sfâşia!”

E. Jebeleanu -Surâsul Hiroshimei

Când freneziile respiră iar

  • Posted on August 31, 2010 at 22:02

Motto

” Totul este o ghicitoare, iar soluţia unei ghicitori este o altă ghicitoare. “

R.W.Emerson

De fiecare dată când îmi pare că mările respiră pâclos ceţuri apatice care videază banal de fastidios până şi nopţile,  ca un fel de rectificare concesivă adusă veracităţii zilei, se aprinde un far….

Şi când ipotezele sunt luate la forfecat, totul devine un rit de iniţiere abraziv în care, de pe o poziţie oarecum iredentistă, gladiatorii minţii îşi reiau antrenamentele cazone, mişcându-se în simetrii calculate, forjând acelaşi arhaic material….Şi totul,  la lumina unui far.

Farul, precum o radioasă plantă apotropaică……

Magia cioburilor de oglindă

  • Posted on August 31, 2010 at 22:00

 

De multe ori, râdeam atunci când foloseai un registru de blagaslovenii la fiecare sinuozitate exasperantă  pe care o făceau demersurile tale exploratorii. Se  întâmpla să avem puncte de forţă ce eludau regulile convenţiilor obişnuite. Traseul dintre ele suferea de multe ori o interpolare recurentă, ce nu făcea decât să extindă valenţele dihotomice ale circumstanţelor.

Astfel, ajungeau potenţialităţile latente să reclame mereu o intervenţie de facilitare. Dacă era a ta, conducea inevitabil spre spre un demers  ce impunea îndârjit, un traseu nou. Dacă însă îmi aparţinea, anotimpurile se reînturnau, iar tu te trezeai într-o dinamică ascunsă ce te forţa să te priveşti în oglindă.

Drept care, pe terenul de experimentare al disoluţiilor, se călea eroul….

Eroul, precum rătăcitorul care, mistuind exhaustiv formulele magice, ca într-un clişeu obositor, chema zânele….

Spre a se pierde pe sine.

Statu nascendi în reluare

  • Posted on August 31, 2010 at 21:53

Motto:

” A creat atâtea lucruri minunate, uitând să creeze şi omul pentru ele.”

Henri David Thoreau

Uneori, când pârghiile intempestive, nescontate ale retractilităţii forjează nivelurile de încredere, recurenţa ermetismului este cea mai probabilă. Îmi tot repet atunci că pot învăţa ceva nou, perfecţionând scenariul vechi. Şi asta  în ciuda reziduurilor adezive ce distorsionează prospeţimea răcoroasă a unei integrităţi nou dobândite.

De ce or fi având icoanele mereu parfum de lămâiţă?

Pe reazem de vânt

  • Posted on August 31, 2010 at 21:51

Motto:

” ca o păpuşă uitată sub cer

mă simt uneori


şi eu….”
( din cântecele copilăriei)

Improvizaţiile de moment se dovedesc a fi, de cele mai multe ori, o formulă distructivă pentru un întreg ansamblu. Şi asta pentru că, în fâstâceala momentului, nu realizezi că mândria, în orgoliul ei, primează căderii.

Dar poate că de aceea şoimii pot zbura, deşi au aripile zdrobite.

Au drept reazem, vântul!