You are currently browsing the archives for November 2010.
Displaying 1 - 4 of 4 entries.

Din Shakespeare…

  • Posted on November 29, 2010 at 11:34

” Şi nu te măgulesc! La urma urmei
De ce aş face-o? Eşti un om sărac,
Şi tot ce ai, e voia asta bună
Pe care-o porţi cu tine.. Dar să ştii
Că inima mea toată, de îndată
Ce-a fost în stare să deosebească
Şi să aleagă liber între oameni,
Pe tine te-a ales. Eşti dintr-aceia
Ce suferă prea mult, ca să mai sufere..
Un om deopotrivă împăcat
De-i la amar sau viata îi surâde..
Ferice de acei ce au în sânge
Atâta judecată vânturată
Că nu pot fi, în mâna soartei flaut
Să cânte orice arie cu dânşii..”

(Hamlet – Shakespeare)



Sensul invers al orologiului….

  • Posted on November 15, 2010 at 23:17

Pe gheaburile memoriei curg, cu lumini blânde în cărările lor, metaforele purtătoare de  regăsiri cuminţi…

*

*  *

Şi un cufăr plin de întrebări netraduse rămâne stingher, într-un colţ al minţii……

Fragmentarium

  • Posted on November 15, 2010 at 19:54

Titania le dăduse vacanţă zânelor. Se trezi cu despletiri vernale în plină iarnă. Ca o nuntire a unor speranţe răzvrătite, ce refuzau să apună.

*

*  *

Hefaistos nu mai visa de de ceva vreme la zeiţa frumuseţii.  Uită de răzbunările sculptate în jilţuri menite unor Here turbate şi sipete purtătoare de Pandore risipitoare….

*

*  *

Secerătorul de iluzii se trezi într-o dimineaţă cu vorbele sale pline de calambururi purtătoarere de Sesam-uri absconse. Inima  îi devenise o metaforă plină de praguri. El încă nu ştia.

*

*  *

Lui Narcis frumuseţea îi apăru dintr-o dată plictisitoare. Începu să caute sfruntări de spirit. Se-nfăsură în focul lor ca într-o oază secătuită de Fete Morgana.

*

*  *

Scorţosului, după câteva developări necugetate, i se topi masca. Descoperi că, odată cu ea, pierdu şi bucăţi din sine. Învăţă astfel, pentru prima dată în viaţă, ce este durerea. Refuză cu fineţuri, opiaceele.

*

*  *

Mâinile Eremitului se întinseră iar într-o rugă stăpână pe răsfrângeri. Oglinditoare, inima-i căuta înflorările de miazănoapte. Când apărură zorii,  dragostea-i lui începu să ningă blândeţi peste suflare. Până când pleoapele-i incătuşară tristeţea-i. Îl măcina încă.

*

*  *

Nababul căuta de ceva vreme un însemn heraldic. Îl găsi într-un dragon dormand.  Şi ca o întâmplare, în aceeaşi zi, vipera îi otrăvi zeiţa. Respiră dintr-o dată  doar furie.  Obositoare furie. Uitase lecţia lui preferată: ” orice are un preţ!” Cel mai mare fusese plătit.

*

*  *

Arlechinul redescoperi râsul în ziua în care sibila-i descântă mirările fluturilor săi din stomac. Semanau cu visele sale. Plăsmuitoare însă de roiuri purtătoare de puhave sortiri .

*

*  *

Mioriţa răsturnă apa vie peste ciobanaşul absent. Remnarea acestuia  deveni dârzenie.Fluierele începură iar să cânte, îmblânzind turbările şi înteţind blândeţile.

*

*  *

Din ziduri, Anele toate coborâră dănţuind. Cu fiecare zid binecuvântat de ele, Manole înălţa, avansa, sporea.Şi în mirări de voievod, vulcanii şi ciclopii se  alăturară lui. Mult mai luminoşi şi mult mai frumosi.


*

*  *

Uitate au fost plânsetele.

Inscripţie pe suflet

  • Posted on November 4, 2010 at 18:33

Heraclitian

râureşte

Epopeea.

Când pietrele îşi ard

sângele,

turnurile îşi clatină

umbrele

solemn.

Ursitori surâzătoare

plămădesc

sori

cuceritori de infinituri.

La ceas aniversar,

poemul

cavalcadează

catehizând visul

să se-mplinească.

Triumfătoare,

apa vie

prin inima rapsod,

zvâcneşte

viaţă lungă-


Ca o metaforă

izbândă.

La mulţi , mulţi , mulţi ani fericiţi, sănătoşi şi împliniţi unui  OM!