You are currently browsing the archives for October 2011.
Displaying 1 - 3 of 3 entries.

De veghe pe frontul vieții

  • Posted on October 22, 2011 at 20:54

 

Nu de puține ori, când îmi povestești despre unele piese de domino care, îndârjite, nu cad la comenzi zălude, mă gândesc că traiectoriile au un înger al lor. Poate că de aici imaginea de pe un cer de toamnă morocănos a unui iezer  de o incandescență blândă, răsfrântă peste amintiri, în timp ce tu îmi povestești de demolări încordate și reconstrucții facile.

Vezi tu, unii îngeri au învățat, între timp, să zboare…….

 

Piese de racord improvizat

  • Posted on October 19, 2011 at 17:46


Motto: 

“Omul liber nu târăște umbre după el.”

Valeriu Anania

Secvențele  erau prelucrate  cu minuțiozitatea făurarului atent nu la momentul prezent ci la dezmărginirile calme ale unor perspective cuminți. Poate că de aceea, de multe ori, sub o lupă imaginară care mărea distanțele dintre virgulele răsucite elegant se crea a o desuetitudine a spațiilor închise ce micșora aproape  forțat acele  redutele constitutive ale consorțiului  alienant. Și poate că de aceea brutul devenea finit abia după o forjare în intervalele declanșatoare de interogații secondate de răspunsuri încinse. Exista însă spațierea aceea ce reclama prezența unui racord special. Necesar ca o defensivă împotriva  materialelor pulverulente virusate, a căror sarcină vinovată era doar conturarea amenințătoare ce se dovedea a fi  inofensivă la final peste hibridul abia făurit.

Și, într-o manieră hazlie și spumoasă, ca un model exponențial al unor valori reale demult uitate, apuse parcă,  lumina  dezintegra un întuneric obosit. Reliefând  astfel o continuitate neașteptată între un hazard dirijat și o surprinzătoare geneză a unui poem viu, în care piesele de racord se dovedeau a fi coridoare pline cu blândețe vivantă, cochilii umplute până la refuz  cu o stăruire cuminte, arcade purtătoare de dezinvoltura dăruirii și, nu în ultimul rând,  tâlcul distinct al dorului nepotolit de nemărginiri….

Iar înlăuntrul sinelui și înafara lui, clișeele se spărgeau, vacuitățile umplându-se cu sori umblători, născându-se astfel iarăși un întreg.

Cel închegat într-o perpendicularis purtătoare de vrednicii pe care infinitul, în larghețea lui egoistă o aruncă generos, înspre un cer setos de libertăți .

Pastel de toamnă cu porți închise

  • Posted on October 5, 2011 at 17:59


booksculpture- Sue Blackwell

Abia la un ceas tomnatic, purtător de lentori estropiate, realiză că gesturile lui veneau din constrângerea unor stereotipuri impuse brutal de experiențe trecute ce îi întăreau credința că ariditatea este singura opțiune valabilă. De aici sterilitatea afectelor, acel “nu mă interesează”  metalic, repetat obsesiv, alergia manifestată isteric la orice efuziune dulceagă, rătăcită întâmplător în preajma sa și care lui i se părea a fi sirop sentimental. Tocmai din acest motiv, ea considera că el este de-a dreptul lipsit de vigoare emoțională.

Incongruența se manifesta aproape automat deși, în ciuda distanței ea pe care o păstra,  strategiile sale infantile, manifestate ofensiv și  inoportun, generau un feedback  purtător de indiferență glacială, greu de acceptat de către învingătorul ce se considera a fi el. Ar fi preferat orice, mai puțin lipsa de interes. Căci asta obținea de fiecare dată când, în stilul său marțial și grobian forța o reacție din partea ei.

Nu știa însă că ea învățase în timp ca, de fiecare dată când îl vedea, să transpună în față  un câmp cu  flori sălbatice pe care un soare blând  și un vânt jucăuș rezonau cu inima ei. Numai așa se explica zâmbetul larg,  serenitatea de după clipirile ei și diafanul din gesturile naiv-alintat-studiate.

Era modul ei de a se dezintoxica instantaneu  de orice otravă care își căuta avidă, calea.

De data asta, spre porți închise.