You are currently browsing the archives for March 2015.
Displaying 1 - 5 of 5 entries.

În aşteptare

  • Posted on March 27, 2015 at 12:22

litere(Sursa-Facebook-Nonna Ines)

Nu le mai vântura!”

– îmi spui tu, deodată.

“Tacerea îşi are rostul ei!”

-continui, arţăgos.

Şi formalismele stinghere

prăduiesc,

preţ de o clipă,

scântei

din sângele speriat –

arhaice

tâlcuri

necuprinse de-nţeles

şi înţesate de eres.

*

*     *

În jur,

acomodări de circumstanţă.

Şi ogoitele mirări,

placide într-un final,

ridică stoguri

cu gesticulaţii de salon

într-o inexorabilă alunecare,

cu ochii împâsliţi cu vise,

şi îmboldiri vrăjitoreşti

cu palide coregrafii

de un energic ludic stăvilit

cu drumuri ostenite

muşcate de paşi cu măşti abstracte

pe care pasărea îmbăiată în ulei

cu ceară

aprinde învălurat

lumina.

*

*        *

Ce sărbătoare este înflorirea

Cuvintelor unduitoare

O Săptămână Luminată aşteptând

În scurta zvârcolire în poem.

 

 

De Bunăvestire

  • Posted on March 25, 2015 at 11:53

cucul

Proorocire

de Blagoveştenie –

cântec de pasăre. 

Haiku de martie

  • Posted on March 25, 2015 at 11:14

Hope(www.photo.net)

În braţele muşchiului

floarea albastră

respiră adânc.

Moment stânjeniu

  • Posted on March 24, 2015 at 13:05

pictura- Petru Soroagapictură- Petru Şoroagă

Se făcea că la o margine de vis  congruenţele deveneau ceremonial extins de violet. Rămânea astfel în urmă paludismul abulic  şi lipsit de semnificaţii. În schimb, încolţeau ca nişte semne plăsmuite , un pic de galben mlădiu de crom şi un pic de galben sprinţar de zinc, străjuind reverberaţiile pline de seve verzui, precum nişte comoţiuni viguroase ale pământului.

Şi hăţişurile din mintea sa deveneau rarişte şi primăvara căpăta o notă specifică, învăluitoare, de vioriu.

Ca o revenire târzie acasă….

Spre dimineaţă.

Anapoda

  • Posted on March 23, 2015 at 12:39

fluture

Motto: “Simplitatea e o complexitate rezolvată.”

Constantin Brâncuşi

I se spunea Anapoda. Cu porecla se procopsise atunci când pomenise în treacăt, la un pahar de vin sângeriu,  de ţiganca bătrână, cititoare în licori tulburi, ce îi spusese în dimineţa aceea cu belşug de lumină că e o fiinţă sucită.

Ajuns între timp, o sumă de râvniri pline de ardoare devenite concret pipăibil, se oprea uneori, să mai extragă cu ochii minţii flashuri cu general şi tipic staccato, căutând în comunităţile descentrate germenii propăşirii lor. Acolo unde sufletele mocirlite în cotidian cedau în faţa unei deşarje neputincioase, cuprinzătoare de propagandă absconsă, teroare, laşitate şi abandon, el găsea acel irepresibil încă viguros, întorcând energiile înspre propria lor înflorire. 

Poate că de aceea pentru Anapoda  simplitatea devenise un modus vivendi. Şi nu, nu era un lux.  Îşi consuma energiile doar pentru actele pentru care vremelniciile antrenate nu mai aveau niciun sens şi pentru care paradoxurile nu însemnau nimic, ci făceau doar parte din rânduiala obişnuită. Arvuna de încredere de care se bucurau cei din jur se datora faptului că era conştient că imitaţia stă în legea firii şi reprezintă calea prin cunoaştem şi devenim.

De aceea, abia atunci când actele sale purtătoare de duh erau preluate şi de alţii, observai tiparul identificabil şi stabil, ca o amprentă distinctivă a forţei infailibile care era mintea sa.

Şi abia atunci vedeai libertatea din zborurile sale aparent anapoda şi înţelegeai că uneori, degeaba bătaia de aripă există, dacă, pe undeva, efectul fluture distruge.

Fără a mai reconstrui.