You are currently browsing all posts tagged with 'Cântecul focului'.
Displaying 1 entry.

Cântecul focului-Lucian Blaga

  • Posted on January 13, 2014 at 22:34

 

(Night Walker’s creation)

“În fabula verde şi caldă-a naturii
tu crengi ai, iubito, nu braţe,
şi muguri îmbii, cu mlădiţele prinzi.
Descinzi dintr-un basm vegetal, al răsurii ?
Ia seamă să nu te aprinzi
cum se-ntâmplă adesea cu lemnul pădurii.
În chipuri atâtea, flacăra-ntâmpină pasul 
oricărei făpturi pământene,
şi drumul i-aţine şi ceasul.

Îmi spui:
“Nimic nu s-aprinde, şi nimeni, de-o rază de lună”.
Şi-n galeş surâs înfloreşti mulţumită, crezând
că sorţii îi stai împotrivă, oricând,
c-o şăgalnică vorbă.
Îngădui răspuns înălţat peste timp, peste loc?
Fapte, o, câte-aş putea înşira,
ciudate-ntâmplări risipite prin cronici,
mărturii de legendă, ce-arată
că sunt cu putinţă şi un asemenea foc,
şi asemenea arderi.

Ia totul scânteie din toate. Tâmplă s-aprinde
de tâmplă, şi piatră de piatră.
O stea nevăzută ia foc în cădere, din gerul
văzduhului. Arde-n armură, sub zea, cavalerul,
femeie învinsă, minune fără veşminte, strângând
lânga vatră,
Şi-aprind licuricii, ei însişi, din dragoste rugul.
Iubirea ţâsneşte din ţărână şi face pământului aură
s-ajungă-n tării, s-acopere crugul.

Rareori numai, sfârşitul nu e cenuşă.
Cât e întinsul şi-naltul luminii,
Dumnezeu singur arde suav câteodată prin tufe
fără de-a mistui. El cruţă şi mângâie spinii.
Altfel noi ardem, iubito. Altfel ne este ardoarea.
Cât e întinsul, cât e înaltul,
noi ardem şi nu ne iertam,
noi ardem, ah, cu cruzime-n văpăi
mistuindu-ne unul pe altul.”