You are currently browsing all posts tagged with 'ceţuri'.
Displaying 1 - 3 of 3 entries.

Când translucidul respiră dimineţi

  • Posted on September 14, 2010 at 14:32

De ce să mă mai concentrez pe decodarea unei tresăriri fugare din glasul tău sau de ce să mai caut trasoarele capabile să legitimizeze arhitectura unui zâmbet ce se adapă la o sursă inexplicabilă?

De ce aş face asta, când aş putea lăsa deoparte mănunchiul acesta de gânduri văratece, fie şi pe acele ziduri istovite de rezistenţă brută?

Ştiu, aşa am învăţat, trăind printre oameni, să fiu atentă la orice, dar….de ce nu m-aş putea întoarce atunci, înspre luminile migratoare care compun umbra acelui copac ascuns în şira spinării sau de ce nu m-aş roti cu duhul acela zăbăuc până la colţul stingher din omoplat de unde , sfioasă, o aripă se volniceşte să respire?

Nu de alta, dar evazionismul prin ceţuri, ascute mai mult instinctele decât o pândă continuă. Mai ales atunci când diminetile par fluturi ce au aripi de sticlă….


Le vent, le cri

  • Posted on September 14, 2010 at 13:09

Sâmburii de rodie leagă pentru întotdeana de lumea umbrelor. Ei te fac să te întrebi de ce decompensările duc cu gândul azi, la virtualul acela devorant ce răstoarnă echilibrul lucrurilor, recontruind punţile arse dinspre alte universuri.  De ce imaginea unor ceţuri cu consistenţă gelatinoasă purtate pe aripi de fluture azi, nu ştiu. Ştiu doar că, lovind piesele dominoului, ele nu mai cad. Isteria  nu mai agită fortissimo. Secundanţii sinapselor însă tot săltăreţ creează spaţii în care lacrimile nu pot curge. Doar zvântate, îţi reamintesc că de fapt, “libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ţi s-a dat”.

Cu tot cu sâmburi de rodie în ea…..

Zboruri

  • Posted on August 29, 2010 at 15:30

 

Nu m-ai crezut atunci când ţi-am spus că roua căzută peste cenuşă  devine val sub alte valuri şi că amurgul se metamorfozează într-un Phidias însufleţitor de Atenă răzvrătită în piatră. Dar iată că arsurile umbrelor devin hieroglife incriptate pe aripile păsărilor ce caută cerul. Ştiu, le-ai pierdut atunci când nu ai realizat că din oglinzi te priveau muguri îmbrăcaţi în dantele, pregătiţi să transforme ceţurile dimineţilor tale în fugă spre soare.
Şi totuşi, iar ai inchis mările în capsule, uitând că siajele se transformă în hărţi scrise cu aceeaşi cenuşă peste care va cadea roua, ce va deveni val sub alte valuri, iar răsucirile spre soare vor fi aceeaşi dănţuire nebună, nebună, nebună .
 
Şi liberă!