You are currently browsing all posts tagged with 'fluturi'.
Displaying 1 - 2 of 2 entries.

Când translucidul respiră dimineţi

  • Posted on September 14, 2010 at 14:32

De ce să mă mai concentrez pe decodarea unei tresăriri fugare din glasul tău sau de ce să mai caut trasoarele capabile să legitimizeze arhitectura unui zâmbet ce se adapă la o sursă inexplicabilă?

De ce aş face asta, când aş putea lăsa deoparte mănunchiul acesta de gânduri văratece, fie şi pe acele ziduri istovite de rezistenţă brută?

Ştiu, aşa am învăţat, trăind printre oameni, să fiu atentă la orice, dar….de ce nu m-aş putea întoarce atunci, înspre luminile migratoare care compun umbra acelui copac ascuns în şira spinării sau de ce nu m-aş roti cu duhul acela zăbăuc până la colţul stingher din omoplat de unde , sfioasă, o aripă se volniceşte să respire?

Nu de alta, dar evazionismul prin ceţuri, ascute mai mult instinctele decât o pândă continuă. Mai ales atunci când diminetile par fluturi ce au aripi de sticlă….


Hazard

  • Posted on September 14, 2010 at 13:22

Motto:

” We know what we are, but know not what we may be.”

Shakespeare- Hamlet

Nu ai suportat niciodată ideea că aş putea face parte dintr-un club de vrăjitoare. Că îmi plac prelucrările, că joaca de-a saltimbancul pe sârmă mă învaţă să îmi vaccinez tacticoasă fricile,  că în interiorul luminii îmi place să găsesc fluturii cu aripile de sticlă, că insectarele îmi par a fi patetice şi că, de aceea, le migalesc în catapulte… Joacă şi iar joacă…

Ai tu însă imaginea aceea a zânelor închipuite, care mie deja îmi desteaptă pornirile peiorative, corozive, având în vedere aversiunea-mi naturală pentru versatilitate şi ipocrizie.

Uneori însă, condecendenţa îţi însoţeşte sentimentul de eludare a unor astfel de discuţii şi, ca un condeier al surâsului, începi să trasezi metaforizări cărora, ca într-o stampă japoneză, le fasonezi potenţialul până la o decuplare de punctul de plecare.

“Nu renunţa înainte să se întâmple miracolul!” îmi amintesc brusc, şi simt că, atunci când universul dă un imbold nou discuţiilor noastre în contradictoriu, apare un sentiment de libertate.

Şi pare că strădania nu mai este necesară. Dar amândoi ştim că, libertatea de a nu te mai sforţa rezolvă unele probleme, dar creează altele….

Deci, pe ce parte cad astăzi zarurile, dragul meu?