You are currently browsing all posts tagged with 'ganduri'.
Displaying 1 - 4 of 4 entries.

Plăsmuitorul de realităţi

  • Posted on February 12, 2011 at 15:50

Motto:

” Nu ştii că nimeni

nu trebuie să spună adevărul

nici măcar sieşi

din cauza cinstei

de a purta mască

în faţa lumii?”

C. Dracsin

Mângâierile lui aveau ceva din răsfirările blândeţii unor măşti arse de plâns potolit, resemnat. A cenuşei mocninde încă. Gestul în sine însă îi insufla tăria mersului înainte căci, îl hrăneau cu esenţele unor mistificări oarecum magice. Aşa numea el orice îi părea a fi nenatural, ilogic, dezmembrat şi recreat din haosuri decapitate.  Hălăduirile secătuite de sensul trăirilor se opreau la marginea unei priviri pierdute în picurări de lacrimă.

Mărgăritărelele de suflet -cum numea el lacrimile, mereu îl constrângeau într-o stare de veghe forţată ce îi dădeau sentimentul autenticităţii. Realiza că asta  îl forţau să deteste lătraturile unor uniforme ce se chinuiau să se alinieze unor comenzi învechite şi să caute identităţile ce refuzau să rămână într-un perimetru etanşeizat.

Şi când ironic, o voce îi şopti că Dumnezeu a murit şi că totul este permis, realiză că el va trebui să facă să trăiască acel neexperimentat. Şi asta pentru că, în dârzenia sa, cu sentimentul volniciei crude, ştia că  diavolul a murit şi el demult şi că, totul se restarta altfel. Şi paragrafe de legi şi norme morale şi micile universuri rotitoare de măşti de sticlă. Învârtitoarele măşti….

Deşi resurecţiile sale  dădeau un alt sens umanităţii, nevoia de mască îl urmărea.

Căci, veracitatea cerea cu cu imperaziv de copilandră,  măştile ei.

Simţitorul suflet uman nu era încă pregătit pentru realitate.

Doar pentru mângâierea ei.

Camuflajul ca o nişă evolutivă….

Gheorge Zamfir – Valse Roumaine – G. Zamfir

Asculta mai multe audio diverse

Conversaţie

  • Posted on October 17, 2010 at 00:22

desen- May Ann Licudine

Motto:

” O umbră de aur văd din viitor venind

către mine. Numi-voi eu umbra aceasta

cu nume de prieten, cu nume de frate

Tulburând în lumină un luceafăr spinos.”


Pisica  reuşea mai tot timpul să îi reconfigureze un întreg set de probabilităţi accentuând cu torsul ei, disponibilitatea lui naturală  înspre alternative. Învăţase de la ea cum să se despartă de poveştile durute, de consumismul duzinii, de speranţele cârpite, de mostrele de turbulenţă intempestive şi de tăgăduirile ce îi inveleau onoarea. Optase pentru interferenţe astringente, proaspete şi volubile, pentru lichefierea densităţilor irascibile şi pentru un dezmăţ al oportunităţilor pe care le specula cu nonşalanţa  unui scamator.

” Nu de voracitatea tânjirilor avem nevoie acum” acceptă el. ” Nici de o furie rece, reţinută. Doar de mănunchiuri de fotoni ce survolează prin neuroni purtând cu ele formule neştiute  şi stiute, unele dintre ele neaflate si poate că de aceea superbe” spuse el, meditativ.

” Iar poartă cuvintele tale polen , Marite Stapâne!” şopti pisica îngândurată.

” Am găsit oare punctul nevralgic sau nevralgia punctului? ignoră el cuvintele ei.

” Nu, e doar cuvântul matcă. Iar vor vâlvori gânduri….”

*

* *

Şi se aşeză cuminte, lângă micul ei prinţ…..

Susan Boyle – I Dreamed A Dream

Haiku

  • Posted on September 14, 2010 at 14:39

imagine- Nicoleta Ceccoli

Mintea răvăşind

Dezvorâtele gânduri.

Cântecul firii.

Când translucidul respiră dimineţi

  • Posted on September 14, 2010 at 14:32

De ce să mă mai concentrez pe decodarea unei tresăriri fugare din glasul tău sau de ce să mai caut trasoarele capabile să legitimizeze arhitectura unui zâmbet ce se adapă la o sursă inexplicabilă?

De ce aş face asta, când aş putea lăsa deoparte mănunchiul acesta de gânduri văratece, fie şi pe acele ziduri istovite de rezistenţă brută?

Ştiu, aşa am învăţat, trăind printre oameni, să fiu atentă la orice, dar….de ce nu m-aş putea întoarce atunci, înspre luminile migratoare care compun umbra acelui copac ascuns în şira spinării sau de ce nu m-aş roti cu duhul acela zăbăuc până la colţul stingher din omoplat de unde , sfioasă, o aripă se volniceşte să respire?

Nu de alta, dar evazionismul prin ceţuri, ascute mai mult instinctele decât o pândă continuă. Mai ales atunci când diminetile par fluturi ce au aripi de sticlă….