You are currently browsing all posts tagged with 'lumina'.
Displaying 1 - 5 of 16 entries.

În crugul luminii

  • Posted on February 11, 2017 at 12:32

dimineata de februarie                                                                                                                                                                      foto: 10. februarie.2017

“Iar ai uitat să te rogi!”

tu, inimă

îmi spui

din îndărăt de neguri absconse de dojană

și mări interioare vuiră brusc zălude

chemând un țărm cu soare

și scoici frământătoare

de universuri calde,

plăpânde,

rotitoare.

*

*         *

”Ce vezi nu este totul,

Ce spui, înrourată,

ploaie suficientă sămânței tot nu-i este

îngheț fără văpaie

nu-i îndestulător.

Cu zgrunțuri înăsprite de viscolul cel rece

e rostuită aicea,

prin timpul care trece,

o rugăciune absentă-

ca o făgăduială

a dimineții aspre

îmbujorând

un  mugure învârtoșat sub scoarță.

*

*          *

Lucească pe sub pleoape, a ochilor lumini.

Muşatinul

  • Posted on October 8, 2015 at 13:49

inceput de drum

 

Motto:” O scânteiere crudă umplu râpa, tunetul  zgudui munţii.”

Mihail Sadoveanu

 I se spunea Muşatinul. Poate pentru că, precum oţelul călit în foc, rămăsese singurul care spune că, nefiind întotdeauna egal cu trecutul, viitorul poate fi mai măreţ decât acesta. Lipsit de dependenţa şerbului de pe feudă de stăpân, dar neconsiderându-se buricul pământului atunci când era printre oameni, Muşatinul se dovedea a fi, pe zi ce trece, un solitar. Ţistuia reproşurile prietenilor ce îi aminteau absenţele devenite mult prea dese în ultima vreme,imperturbabil, învălătucind dignitarul cu o cumpănire în răspunsuri care încălzeau vorbele scurte şi glaciale caracteristice lui.

Muşatinul era însă iubit. Pentru  că destructura rapid falsităţile, pentru că destesta vizibil grobianismul lipsei de discernământ şi ignoranţa gregară. Nici  imitaţia superficială, excitaţiile nervoase şi hihăiturile indecente nu îi erau pe plac. Fără a se arunca în incongruenţe agresive, arunca în derizoriu toate acestea printr-un comportament însufleţitor dar rece, ce exercita o înrâurire imensă şi stârnea o admiraţie sinceră. Până şi cei mai aprigi detractori erau nevoiţi să constate că apunea vâjâind scurt orice era toxic în faţa omului cu glas de zimbru paşnic.

Din când în când, o ciudă amară îi sfârteca sufletul atunci când dezgheţul mult aşteptat, încuietor de ostilităţi ce vârtejeau conforturi sufleteşti întârzia să apară.  Deveneau vizibile atunci, îţindu-se în gesturi uşchite, precipitate,  o nerăbdare insolită cu o extravaganţă proprie ce devoala, surprinzător, un caracter pătimaş, de tinereţe fistichie cu esenţe de verde crud. Abia atunci înţelegeai de ce, sub geana posomorâtă a amurgului ce înălţa ziduri râpoase, el prindea viaţă. Îndepărta mereu disonaţele aspre şi aducea liniştea şi pacea.

Căci Muşatinul însuşi, după ce era tunet scurt şi rar, era dragoste.

Şi lumină.

Diomedea

  • Posted on October 7, 2015 at 13:31

albatros

             

                                După o confruntare de sentimente împestriţate, se rătăci într-un  raid calidorian în căutarea acelei tihne care să îi ostoiască înfiorările nervoase. Blocada  îşi cerea tributul iarăşi, dar învăţase, între timp, că nu  “orice zidire cerea înzidire”, cel puţin nu inconturnabil, nu pe relaţii de forţă, nu în sensul clasic, de Ană docilă şi resemnată .

                              De unde-i veneau tâlcurile astea noi ce îi oblojeau în linişte cordul hărtănit, nu ştia. Dar nici nu se mai întreba. Accepta doar seninătatea gândului că tot ceea ce se întâmplă are un temei, iar acesta este de fapt, creuzetul a ceea ce lucrează în permanenţă pentru şi cu ea. De aceea se lăsa acum antrenată în puternicii afluenţi culturali, deoarece constatase că, în graba de a cultiva virtuozitatea imaginisticii plastic-rafinat, căpătase un discurs linear, lipsit de subtonul acela care îi permitea accesul la jocul din ocurențele  ce vlăstăreau echilibrul. Iar sfielile lipsite de sens, repelenţele gregare din jur se transformau astfel, printr-o magie generatoare de întrebări, în cheile ce desfăceau corsetele fals-ideologice cu care se blindase până atunci.

                      Şi constata, cu fiecare rând citit, că Arghezi ştia ce spune atunci când afirma “orice viaţă de om începe de mai multe ori”. Ca un zbor imberb, lipsit de obedienţe, ca un strigăt lăuntric al sufletului luminat de o lumină neînserată, cu harisma ingenuă a firescului, Diomedea se ridica deasupra umbrelor nălucitoare, a dihoniilor şerpeşti şi a eresurilor întunecate.

                        Doar strocul susţinut se mai auzea atunci când aripile băteau adâncimile concentrate la suprafaţă ale apei, ca un orologiu hermesian făuritor de anticorpi plini de lumină plină.

                Zboară, Diomedea, zboară!

 

În aşteptare

  • Posted on March 27, 2015 at 12:22

litere(Sursa-Facebook-Nonna Ines)

Nu le mai vântura!”

– îmi spui tu, deodată.

“Tacerea îşi are rostul ei!”

-continui, arţăgos.

Şi formalismele stinghere

prăduiesc,

preţ de o clipă,

scântei

din sângele speriat –

arhaice

tâlcuri

necuprinse de-nţeles

şi înţesate de eres.

*

*     *

În jur,

acomodări de circumstanţă.

Şi ogoitele mirări,

placide într-un final,

ridică stoguri

cu gesticulaţii de salon

într-o inexorabilă alunecare,

cu ochii împâsliţi cu vise,

şi îmboldiri vrăjitoreşti

cu palide coregrafii

de un energic ludic stăvilit

cu drumuri ostenite

muşcate de paşi cu măşti abstracte

pe care pasărea îmbăiată în ulei

cu ceară

aprinde învălurat

lumina.

*

*        *

Ce sărbătoare este înflorirea

Cuvintelor unduitoare

O Săptămână Luminată aşteptând

În scurta zvârcolire în poem.

 

 

P.K.Page

  • Posted on March 13, 2014 at 11:55

(din Lumea poeziilor- facebook)