You are currently browsing all posts tagged with 'lumina'.
Displaying 6 - 10 of 16 entries.

Haiku

  • Posted on December 1, 2013 at 16:03

Photo

 

 

Casa cea veche-

Lumina zăpezilor

într-o scânteie.

Haiku

  • Posted on November 30, 2013 at 22:56

Într-un colț stingher

Cartea ține lumina

mintea așteptând.

 

Despre drumurile umbrei

  • Posted on November 18, 2013 at 17:09

Să vorbim despre drumuri –

Acele drumuri  pe care le cauți 

și le găsești 

a fi lipsite de sens și direcție

și asta pentru că

nu ești capabil să vezi

 că în căderea ei

până și umbra caută lumina….

Să vorbim ca în poveste

despre unde vrei să ajungi.

”Nu știu!”-îmi răspunzi repede

Și gândul mă duce la Alice 

care află astfel

că toate drumurile sunt bune atunci.

Să vorbim despre imposibil, 

despre cum teama te invață

că dacă renunți

la reacțiile tale negative

te pierzi pe tine insuți.

De aceea, acum , când vorbim

acceptă, măcar o clipă,

imposibilul este calea!

 

Lumină de toamnă

  • Posted on November 3, 2013 at 14:51

Pictură- Anita Burnaz -September

Era genul de femeie care, cu cât încercau amărăciunile să îi supună umerii, aceștia se ridicau mai tare. Peste ea apăsa doar o blândă lumină pe care o prelua cu o inconștiență degajată și o înapoia lumii, ingenuă și armonioasă în culorile ei.  

Mâinile îi ascultau chemări ale unor taciturne raiuri interioare, căci uneori mângîiau despletirile pline de rod ale unor copaci, din care vântul  zburătacea voios frunzele. Și pentru că părea  un căutător de semnificații atunci, ființa ei devenea un infinit ce curgea domol înspre senine luări aminte și țărmuri ce își căutau întregul atât de risipitor cu sine.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

Poate că de aceea îi apărea toamna a fi  îmbibată de afecte fragile, ascultările ei deveneau o singură ființă cu celalalt, iar ecourile se rezemau într-un paner în care  dănțuiau aurore pline de promisiuni, devoratoare de puritate. Și toate cerurile, neașteptat de candide, deveneau fermecate când fricile, precum un pășitor de lege, unelteau viclean, să dărâme raiurile. “Și vicleneau ele, însă și Dumnezeu viclenea. 

Căci Dumnezeu doar e de frunte între cei vicleni……….”

Note pe margine de paradox

  • Posted on November 2, 2013 at 16:06

Pe când îmi povesteai

de exuberanțe și jovialitate

reieșea cât de mult

ai ajuns

să îndrăgești zalele,

căci te eliberau.

Pe când suspinai

cu accente înăbușite

reieșea că nu te interesau

șarjele de venin abscons

cu care te adăpai,

lecuindu-te.

Pe când trezeai zidurile din somn

făceai  din lumină

un subiect prohibit

deschizând ferestrele.

Și ,când în anticameră de 

sentimente,

respirai o recrudescență de interes 

pentru soare

spinii purtători de himere de vară

temători,

cu un tremur

te suiau

unde valurile pulsează

în tâmplă,

unde  mările ning 

într-o sărbătoare păgână. 

Viu proslăvit deveneai tu

pe când

zburai din cer la pământ.