You are currently browsing all posts tagged with 'Lunwig van Beethoven'.
Displaying 1 entry.

Când suferința naște capodopere- Beethoven și Sonata lunii

  • Posted on November 3, 2013 at 13:22

Întotdeauna l-am iubit pe Beethoven. Nu pentru ca era un geniu, ci pentru combinația aceea năucitoare între statornicul răzvrătit orgolios, combativ, frust și lipsit de suplețe diplomatică și blândul uriaș din interiorul sufletului său, mustind de sensibilitate.

Poate că de aceea, de fiecare dată când citesc o poveste care vorbește despre el o citesc cu același zâmbet pe care îl am de fiecare dată când regăsesc un prieten vechi……..

Azi, pe firul unei povești scrisă de Enrique Baldovino:

Beethoven trăia una din aceste zile triste, fără strălucire și fără lumină, fiind abătut din cauza morții unui principe al Germaniei care fusese ca un tată pentru el. Tânărul compozitor suferea de o mare lipsă de afectivitate, ce își avea rădăcinile în copilăria domninată de un tată alcoolic înrăit ce a sfârșit prin a muri pe stradă  din cauza beției și pentru care ”bătaia era sfântă”. Mama sa a murit foarte tânără. Fratele său de sânge nu l-a ajutat niciodată cu nimic și la toate astea se adauga agravarea bolii sale. Simptomele de surzenie începeau sa-l tulbure, gata să-l lase nervos si iritat.Putea auzi doar folosind un fel de trombon ( pâlnie ) acustic in ureche. Lua cu sine întotdeauna o hârtie și un caiet pentru ca oamenii să-și scrie ideile pentru a putea comunica, însă nu toti aveau răbdare pentru asta și nici el  ca să le citească de pe buze.

Dar cum niciun fiu al lui Dumnezeu nu este uitat, sosi ajutorul spiritual, prin intermediul unei fete oarbe, care locuia în aceeași modestă pensiune, unde se mutase Beethoven, și care ii spuse aproape strigând „Eu aș da totul ca sa pot vedea o noapte cu clar de lună!”.

Emoția pe care o simți Beethoven âl făcu să consștientizeze că, până la urmă, el putea vedea și își putea pune măiestria în compozițiile sale. Episodul acesta îi trezi pofta de viață și dărui atunci una din cele mai frumoase compoziții pe care le are umanitatea la ora actuală: sonata ”Clar de lună”.  În tema sa, melodia imita pasii lenți ai unor persoane, probabil ai săi sau ai altora, care duceau sicriul mortuar al principelui, protectorul său. (….)Unii specialisti in muzica spun că cele trei note, care se repetă insistent în tema primei părți a sonatei, sunt cele trei silabe ale cuvântului „why?” (de ce?) sau ale altui cuvânt sinonim, în germană.

Cu sensibilitatea  izvorâtă din durerea sa, rezonând la durerea altui om, Beethoven a descris, prin melodie, frumusetea unei nopti scăldate de clarul de lună, pentru cineva care nu putea vedea cu propriii săi ochi . Și cum dragostea nu poate lipsi din poveste, compoziția o va dedica unei contese de care era îndrăgostit: Giulietta Guicciardi.