You are currently browsing all posts tagged with 'masti'.
Displaying 1 - 3 of 3 entries.

În aşteptare

  • Posted on March 27, 2015 at 12:22

litere(Sursa-Facebook-Nonna Ines)

Nu le mai vântura!”

– îmi spui tu, deodată.

“Tacerea îşi are rostul ei!”

-continui, arţăgos.

Şi formalismele stinghere

prăduiesc,

preţ de o clipă,

scântei

din sângele speriat –

arhaice

tâlcuri

necuprinse de-nţeles

şi înţesate de eres.

*

*     *

În jur,

acomodări de circumstanţă.

Şi ogoitele mirări,

placide într-un final,

ridică stoguri

cu gesticulaţii de salon

într-o inexorabilă alunecare,

cu ochii împâsliţi cu vise,

şi îmboldiri vrăjitoreşti

cu palide coregrafii

de un energic ludic stăvilit

cu drumuri ostenite

muşcate de paşi cu măşti abstracte

pe care pasărea îmbăiată în ulei

cu ceară

aprinde învălurat

lumina.

*

*        *

Ce sărbătoare este înflorirea

Cuvintelor unduitoare

O Săptămână Luminată aşteptând

În scurta zvârcolire în poem.

 

 

Notă finală

  • Posted on September 28, 2010 at 18:04



Făurarul o învăţase cândva că notele finale sunt universuri scanate şi reduse până la punct minuscul în esenţa sa, pe care îl numea omega. Spunea că lumile sale nu au au nimic din cârpăceala speranţei,  ci posedă tăietura acelei minţi capabile să se reprogrameze din zbor. Şi imaginea zborului redeşteptă în ea amintirea culegătorului de fantasme care, într-o toamnă târzie, într-un exces de obedienţă, recunoscuse că, pentru a putea supravieţui în absenţa temporară a unui ghidaj, se ridica într-un zbor imaginar, pentru a se detaşa de toate. Imaginea aceea însă o surprinsese total, pentru că, pentru ea, esenţa zborului nu se reducea la un spectru de rebut ci la un activism atletic, racordat la o energie mătăsoasă, răcoroasă şi vitalizantă. Poate pentru că se alătura unui concept de undă.

Să fie oare adevărurile casante?- se întrebă ea şi trecu la o reinterpretare a perceptţiilor ce o duse cu gandul la gândul că iertările nu au produs niciodată vindecarea, ci că doar au eliberat trupul de canoane.

Îţi aminti iar de măşti. De măştile învechite, descărnate, încruntate,descântate şi purtătoare de miezuri răscoapte, pe care i le iubea Făurarul şi în care el avea mereu încrederea aceea oarbă, sihastră. Se întrebă de ce nu putea dânsul  accepta adevărurile simple, respirabile şi lipsite de orice urmă de suspiciune. De ce realităţile sale erau mereu blajine şi cumva pline de clişee, în care happy-endurile se adăpau de la un continuum revigorant, lipsit de scanări reciclabile. Să fie aceasta adevărata libertate? Sau doar manifestarea unor fobii cu prag ridicat, dincolo de care se găseau doar carenţe, estropieri ce condamnau?

” Atunci, dacă ar fi aşa, aripile lui ar fi mereu plânse!” realiză ea. Şi zidurile îi părură a fi proiecţiile unor homunculi proiectaţi într-o arie încă necunoscută, la care cunoaşterea nu ajunsese, iar conceptele reconfigurărilor nu se deschiseseră acelor frontiere transgresate de către spirit. Iar catapultele ce păreau legate de aripi îi apărură a fi atunci notele finale ale unei melodii ce îi hărţuia confortul cu un dans pe care îl recunostea.

Era dansul acela care o transforma într-o zvârlugă îmblânzitoare de foc şi care scria, scria, scria, scria……..

Scrisul, precum un punct Omega in mişcare….Nestăpânit, neîmblâzit, niciodată ţintuit….

” Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba  spumii,

E stăpînul fără margini peste marginile lumii.

De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…

De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,

Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit”



Enya – paint the sky with stars
Asculta mai multe audio diverse

Masquerade

  • Posted on September 5, 2010 at 22:35

” Cu capătul arcurilor

trecând,

Războinicii

mângâie roua.”

Yosa Buson

Părea că izvorul cu emoţii secase de ceva vreme pentru ea.

” Dar luna e lăuză, nu plină!” descoperi ea într-o seară, pe când urmărea mâncătorii de aştri, avântându- se cu duhurile nebune să sfărâme cabotinismele însoţitoare ale unor calambururi facile.

Şi în tempoul înfocat, în care nevoia de spaţiu se împletea cu vitalitatea-i nestăpânită, descoperi ea iar, măştile.

Măştile, precum energia pictată cu tumultul vesel al umanului ce redescoperă seismele  de sub luminile rampei…