
interpretare 3D a unui monocit
.….….există o legătură directă la om între microbiomul intestinal, sistemul imunitar şi creier şi că antibioticele suficient de puternice pentru a ucide bacteriile intestinale au astfel, efecte directe asupra plasticităţii creierului, oprind creşterea de noi celule în hipocampus, o secţiune a creierului asociată cu memoria?
Conform unor studii efectuate de Susanne Asu Wolf de la Centrul de Medicină moleculară Max-Delbrueck din Berlin, Germania, şoarecii care au fost trataţi cu antibiotice au experimentat o diminuare a neurogenezei (formarea de noi celule neurale) în regiunea responsabilă de memorie din hipocampus şi, prin urmare, o micşorare semnificativă a memoriei. Totodată, s-au detectat niveluri scăzute de monocite Ly6Chi (celule albe ale sângelui) în sângele acestor şoareci, celule care acţionează ca nişte mesageri între intestin şi creier.
Reluarea funcţiilor cognitive şi a procesului de neurogeneză a avut loc abia după administrarea probioticelor, partea interesantă a studiului fiind aceea că transplantul de materii fecale a putut duce la refacerea florii intestinale, dar nu şi la reluarea procesului de neurogeneză.
sursa: Möhle, Mattei, and Heimesaat et al. Ly6Chi Monocytes Provide a Link between Antibiotic-Induced Changes in Gut Microbiota and Adult Hippocampal Neurogenesis. Cell Reports, 2016