You are currently browsing all posts tagged with 'navoade'.
Displaying 1 - 2 of 2 entries.

Tango

  • Posted on August 29, 2010 at 18:15

 
 

 

” Du-mă fericire in sus
şi izbeşte-mi tâmpla de stele.”
Nichita Stănescu

Hetairele sângelui  muşcă cu sălbăticie din tine. Ca şi cum nu ţi-ai mai aparţine ci ai fi al lor, carnea ridică năvoadele de  pe ruguri, lansându-le extatic spre  înalturi unde, vrăjitoare neîmblânzite le împrăştie în sincope spre abisuri, lăsând suspendate între cer şi pământ despovărări sfidătoare. Doar privirile rămân să împărtăşească aceeaşi sete, conturate de focul suspensiilor, punitive parcă, pentru golul lăsat în Olimp.
Până la punctul în care moartea devine viaţă şi viaţa muşcă din nemurire.

 

Există şi apoi nu mai există

  • Posted on August 29, 2010 at 16:11

 

Când lemnul îşi deschide pleoapele, irizările întind năvoade şerpuitoare, în timp ce cu un suspin, corăbii cresc în ierburi…Şi vreau să îţi spun atunci să răstigneşti puţin timpul, dar tu preferi să dai drumul porumbeilor…Fără să înţelegi că mintea ta le va trage pe roată aripile, iar ochii vor căpăta sclipiri de piatră rară, cu rodie în miez.
Dar Cerberii nu vor mai  aprinde candele, iar tăcerile nu vor mai mirosi a floare, şi nici a lemn reavăn, ci a piatră…
” Un fel de a muri-n picioare…”