You are currently browsing all posts tagged with 'pamant'.
Displaying 1 - 5 of 7 entries.

Haiku

  • Posted on October 27, 2015 at 10:47

Pământ scociorât

de ghearele pisicii-

cârtiţă fugind.

Muşatinul

  • Posted on October 8, 2015 at 13:49

inceput de drum

 

Motto:” O scânteiere crudă umplu râpa, tunetul  zgudui munţii.”

Mihail Sadoveanu

 I se spunea Muşatinul. Poate pentru că, precum oţelul călit în foc, rămăsese singurul care spune că, nefiind întotdeauna egal cu trecutul, viitorul poate fi mai măreţ decât acesta. Lipsit de dependenţa şerbului de pe feudă de stăpân, dar neconsiderându-se buricul pământului atunci când era printre oameni, Muşatinul se dovedea a fi, pe zi ce trece, un solitar. Ţistuia reproşurile prietenilor ce îi aminteau absenţele devenite mult prea dese în ultima vreme,imperturbabil, învălătucind dignitarul cu o cumpănire în răspunsuri care încălzeau vorbele scurte şi glaciale caracteristice lui.

Muşatinul era însă iubit. Pentru  că destructura rapid falsităţile, pentru că destesta vizibil grobianismul lipsei de discernământ şi ignoranţa gregară. Nici  imitaţia superficială, excitaţiile nervoase şi hihăiturile indecente nu îi erau pe plac. Fără a se arunca în incongruenţe agresive, arunca în derizoriu toate acestea printr-un comportament însufleţitor dar rece, ce exercita o înrâurire imensă şi stârnea o admiraţie sinceră. Până şi cei mai aprigi detractori erau nevoiţi să constate că apunea vâjâind scurt orice era toxic în faţa omului cu glas de zimbru paşnic.

Din când în când, o ciudă amară îi sfârteca sufletul atunci când dezgheţul mult aşteptat, încuietor de ostilităţi ce vârtejeau conforturi sufleteşti întârzia să apară.  Deveneau vizibile atunci, îţindu-se în gesturi uşchite, precipitate,  o nerăbdare insolită cu o extravaganţă proprie ce devoala, surprinzător, un caracter pătimaş, de tinereţe fistichie cu esenţe de verde crud. Abia atunci înţelegeai de ce, sub geana posomorâtă a amurgului ce înălţa ziduri râpoase, el prindea viaţă. Îndepărta mereu disonaţele aspre şi aducea liniştea şi pacea.

Căci Muşatinul însuşi, după ce era tunet scurt şi rar, era dragoste.

Şi lumină.

Moment stânjeniu

  • Posted on March 24, 2015 at 13:05

pictura- Petru Soroagapictură- Petru Şoroagă

Se făcea că la o margine de vis  congruenţele deveneau ceremonial extins de violet. Rămânea astfel în urmă paludismul abulic  şi lipsit de semnificaţii. În schimb, încolţeau ca nişte semne plăsmuite , un pic de galben mlădiu de crom şi un pic de galben sprinţar de zinc, străjuind reverberaţiile pline de seve verzui, precum nişte comoţiuni viguroase ale pământului.

Şi hăţişurile din mintea sa deveneau rarişte şi primăvara căpăta o notă specifică, învăluitoare, de vioriu.

Ca o revenire târzie acasă….

Spre dimineaţă.

Haiku

  • Posted on October 24, 2013 at 19:06

 

Sub un verde crud

Inima pământului-

înfloritoare.

Dimineaţă de toamnă

  • Posted on October 20, 2010 at 12:46


Roua curăţind

Obrazul pămâmtului.

Străfulgerare.