You are currently browsing all posts tagged with 'paradox'.
Displaying 1 - 2 of 2 entries.

Note pe margine de paradox

  • Posted on November 2, 2013 at 16:06

Pe când îmi povesteai

de exuberanțe și jovialitate

reieșea cât de mult

ai ajuns

să îndrăgești zalele,

căci te eliberau.

Pe când suspinai

cu accente înăbușite

reieșea că nu te interesau

șarjele de venin abscons

cu care te adăpai,

lecuindu-te.

Pe când trezeai zidurile din somn

făceai  din lumină

un subiect prohibit

deschizând ferestrele.

Și ,când în anticameră de 

sentimente,

respirai o recrudescență de interes 

pentru soare

spinii purtători de himere de vară

temători,

cu un tremur

te suiau

unde valurile pulsează

în tâmplă,

unde  mările ning 

într-o sărbătoare păgână. 

Viu proslăvit deveneai tu

pe când

zburai din cer la pământ.

La vie en rose

  • Posted on September 14, 2010 at 14:34

Uploaded with ImageShack.us

Ca să poţi vedea viaţa şi în roz este necesar, paradoxal, să te supui rigorilor unui antrenament cazon. Te vei întreba poate, ce au în comun boemul şi disciplina milităroasă, rigidă. Când percepţia, tributară unei obişnuinţe native , căreia zona de confort îi este arhisuficientă, reuşeşte să separe esenţele până la un gri mat, gândurile tale permit acestora o transvazare într-un joc de culori din care însă, pastelurile lipsesc.

Dar şi pastelurile se învaţă, nu-i aşa? Iar ţâşniturile lor, după forjările insistente, au ceva din încăpăţânarea firii cazone care degzhioacă acele căi bătătorite, permiţând obiceiurilor noi să se manifeste timid -aderent, la început, năvalnic mai târziu. Căci vezi tu, nu am putut niciodată să înăbuş în acel mod atât de cuminte, pasiunile, atunci când, expandante, voiau ele să ardă. Precum ielele. Zăludele iele.

Zilele acestea focul are culori pastelate. E un tribut adus acelui timp albastru comprimant, alienant -aticist în felul său…

Nimic nu se pierde, totul se transformă, nu-i aşa?