You are currently browsing all posts tagged with 'ploi'.
Displaying 1 - 2 of 2 entries.

” Toiag de îngeri”

  • Posted on September 14, 2010 at 13:25

Motto: “Că-şi ia toiag de înger şi umblă raiul tot.”

V.Voiculescu

Te întrebi uneori ce te opreşte din căderile ce vin odată cu negaţiile care, precum nişte umbre dansatoare, secondează meandrele unor erodări vechi, neterminate încă. Interogaţiile nu îşi au rostul acum, când , sub ultime resuscitări, vremelniciile unor momente expun o pârloagă ce dezavuează orice drept la un continuum posibil.


Asculta mai multe audio Divertisment
Arderile viscolesc iarăşi  şi depânând fuioare de dureri, aduc melancolii ce îşi frâng mersul în neiertări bruşte. Până când îţi aminteşti că absenţa clemenţelor te prinde în capcane din care poţi fugi doar odată ce eliberezi îndurările.

Dar cum sunt ploi care uită să cadă, aşa sunt şi prăbuşiri  ce perpetuează un vid abscons, până când noaptea îşi găseşte vectorul ei în timp şi în repetitiv cu nuanţă de imperial, reminiscenţele apusurilor stinghere, baletează înspre margini de ceţuri morganatice, ce înghit încet, încet, speranţe ce nu  se mai amână, răsuciri ce nu se mai hrănesc cu amăgiri.


Expuse în nuditatea lor, ca într-un insectar peste care praful firii tăie cu muchiile sale, amintirile fărâmiţate par nişte petale răsfrânte de maci rătigniţi pe pământ. Îţi aminteşti că odată, îţi povestise  îngerul tău într-o semitrezie molatecă despre cum  macii sunt lacrimi angelice purtătoare de eresuri pătimaşe.

Îţi  dai seama brusc că, toiagul de care te-ai agăţat cândva în căderile tale sunt macii care ,acum,  sfioşi, te învaţă să ierţi şi îţi reamintesc că, în legea firii,  aşa cum iedera se sprijina pe zid şi zidul are momentele sale în care vrea un umăr de iederă….

Şi brusc, macii îmbrăţişează cathartic un cer , reamintind ploilor să cadă, să cadă, să cadă…..


Ploi

  • Posted on September 14, 2010 at 13:05

” Şi scenariile se reciclează, nu-i aşa?”

Sunt cuvinte ce te ţin captiv într-un mod în care ajungi să guşti din acele credinţe second hand care te pot determina  să te retragi dispoporţionat, într-un bârlog, fie el şi temporar, al sinelui năucit de atâţia stimuli .

” Cu gândul , tu deschizi porţi ce închid orice drum înspre tine!”- îmi spui uneori, cu resemnarea celui pentru care, constatările vin prea devreme pentru a putea disciplina cursul firii.

” Ştiu, lumina dă saturaţie maximă, la ore indecente!” ” Ce ar fi să domesticeşti himerele acestea şi să te trezeşti şi tu la realitate, atâta timp cât insişti să mă îmbăt cu amăgiri sfielnice şi să consider orice sforăială bombastică drept plasma germinativă pentru un viitor probabil, sacru în volatilul său? Până şi excesele pot avea conotaţii absurde!”

“Şi asta înseamnă că vei reveni pe căile bătătorite?”

“Nu! Înseamnă doar că eu am pasiuni de nişă! Şi că, uneori, jocul cu metafore de stică se dovedeşte a fi pythian, disciplina ce sufocă efemeridele din start, făcând ca lacrimile ce muscă din carnea obrazului, să îşi poarte cu graţie laurii……la final!”

” Cândva iubeai pârghiile!”

” Da! atunci când voiam să mişc lumea! Cea care palpită, cea veche, cea arţăgoasă, cea melancolică, precum un apus incandescent care refuză să plece. Acum însă, nu vreau decât să clădesc o lume nouă!  Aceea în care, fiecare ascunzătoare este mereu evidentă, în care atenţiile preferenţiale nu elimină posibilităţile latente, ci le devoalează subtil în funcţie de moment, de şansă, de final.

Finalul acela, ca o reacţie umorală a cerului ce plânge purificând zările….ştii?”

“Mda! Toată fiinţa, până la urmă, tot în pământ apune…..”

“Probabil că da! Numai aşa, grăunţele ajung să îşi deteste status quoul!

Doar aşa cred,  că paludismul acesta capătă acum sens!”

Şi ploile încă mai plâng râzând şi râd plângând…..