You are currently browsing all posts tagged with 'sens'.
Displaying 1 - 4 of 4 entries.

Venus cocteil

  • Posted on November 5, 2013 at 19:21

(imagine – nightwalker)

De la o vreme, reapăruse un obicei demult uitat în rutina ei. Se întâmplă să fie precum difracția unei amintiri. Trecuse atât de rapid prin minte, încât în ceasul de reflecție devenise doar o părere dărăcită și lipsită de esențe stabilizante . Poate că de aceea era atât de surprinsă când, după o noapte de nesomn truditor și o moțăială lipsită de adâncime, el se ivi în grădina din vis, dintr-odată , de parcă nu murise niciodată, iar anii de după el nici nu existaseră.

Ce au discutat nu și-a mai amintit atunci când s-a trezit, pentru că visul și-a redistribuit forța și sensurile într-o direcție inaccesibilă  ei. Dar constelațiile din ochii săi, generatori de emulațiuni , aveau în mod paradoxal, și acum, peste ani,  același efect. Deși ajunsese unde își dorise întotdeauna, interpretările visului îi scăpau în momentul de față. Oricum, nu punea ea mare preț pe onirisme, dar cele care îi lăsau o babilonie întreagă de semnificații ce strigau și după trezire, întotdeauna aveau un tâlc conectat la real. Experiența spunea asta.

*

*                   *

De aceea când timpul își despleti semnele, iar îndoiala îi înăbuși iarași instinctele, amintidu-și de vis , știu ce avea de făcut. 

Să mai trăiască, în plus, și pentru el.

Lui A., ”care murind, m-a învățat să trăiesc…”

Ghimpii din sens

  • Posted on October 20, 2010 at 15:12


Poarta departe

Univers întreţesut.

Cheia scaiete.

La început, a fost tăcerea….

  • Posted on September 4, 2010 at 12:34

Primenirile sufleteşti au nevoie într-o primă fază de tăceri. Deşi par doar pulsiuni coercitive, tăcerile evită cuantificarea unui limbaj care s-ar dovedi într-un final doar grinzi zălude ce susţin langoarea unui vacuum lipsit de semnificaţie.

Când însă ochii şi inima tăcută respiră zările cu nesaţ, pare că toate punctele cardinale ale relaţiei intră în consonanţă. “Tăcerea e vie!”  îţi spui atunci, cu mirarea plină de frăgezime a celui care descoperă că, uneori, limbajul este prea batrân pentru a insufla seminţelor ce îşi aşteaptă acceptul la viaţă forţa motrice care forjează speranţele cu certitudinea rostului.

Realizezi atunci că, a fi salahor al limbajului articulat nu este totuna cu escaladarea pieptişă a reciprocităţii metalimbajului.

Şi abia atunci nămolul din tine pătimeşte transfigurări în ocean de lumină….

Lumina, ca o extensie a sufletului tropotind pe nădejdi…..

(fiecărui om  ce face din tăcere, un început de lume)

A

Pânze de cuvinte- păianjen

  • Posted on August 29, 2010 at 16:52

” Nu gândesc….Mă lovesc de pereţi de gânduri!
Nu nasc idei…dau sens de mişcare gândirii!
Uneori sunt lacăt..Alteori sunt cheie.
niciodată însă nu mă pot deschide…”