You are currently browsing all posts tagged with 'sentimente'.
Displaying 1 - 2 of 2 entries.

Diomedea

  • Posted on October 7, 2015 at 13:31

albatros

             

                                După o confruntare de sentimente împestriţate, se rătăci într-un  raid calidorian în căutarea acelei tihne care să îi ostoiască înfiorările nervoase. Blocada  îşi cerea tributul iarăşi, dar învăţase, între timp, că nu  “orice zidire cerea înzidire”, cel puţin nu inconturnabil, nu pe relaţii de forţă, nu în sensul clasic, de Ană docilă şi resemnată .

                              De unde-i veneau tâlcurile astea noi ce îi oblojeau în linişte cordul hărtănit, nu ştia. Dar nici nu se mai întreba. Accepta doar seninătatea gândului că tot ceea ce se întâmplă are un temei, iar acesta este de fapt, creuzetul a ceea ce lucrează în permanenţă pentru şi cu ea. De aceea se lăsa acum antrenată în puternicii afluenţi culturali, deoarece constatase că, în graba de a cultiva virtuozitatea imaginisticii plastic-rafinat, căpătase un discurs linear, lipsit de subtonul acela care îi permitea accesul la jocul din ocurențele  ce vlăstăreau echilibrul. Iar sfielile lipsite de sens, repelenţele gregare din jur se transformau astfel, printr-o magie generatoare de întrebări, în cheile ce desfăceau corsetele fals-ideologice cu care se blindase până atunci.

                      Şi constata, cu fiecare rând citit, că Arghezi ştia ce spune atunci când afirma “orice viaţă de om începe de mai multe ori”. Ca un zbor imberb, lipsit de obedienţe, ca un strigăt lăuntric al sufletului luminat de o lumină neînserată, cu harisma ingenuă a firescului, Diomedea se ridica deasupra umbrelor nălucitoare, a dihoniilor şerpeşti şi a eresurilor întunecate.

                        Doar strocul susţinut se mai auzea atunci când aripile băteau adâncimile concentrate la suprafaţă ale apei, ca un orologiu hermesian făuritor de anticorpi plini de lumină plină.

                Zboară, Diomedea, zboară!

 

Note pe margine de paradox

  • Posted on November 2, 2013 at 16:06

Pe când îmi povesteai

de exuberanțe și jovialitate

reieșea cât de mult

ai ajuns

să îndrăgești zalele,

căci te eliberau.

Pe când suspinai

cu accente înăbușite

reieșea că nu te interesau

șarjele de venin abscons

cu care te adăpai,

lecuindu-te.

Pe când trezeai zidurile din somn

făceai  din lumină

un subiect prohibit

deschizând ferestrele.

Și ,când în anticameră de 

sentimente,

respirai o recrudescență de interes 

pentru soare

spinii purtători de himere de vară

temători,

cu un tremur

te suiau

unde valurile pulsează

în tâmplă,

unde  mările ning 

într-o sărbătoare păgână. 

Viu proslăvit deveneai tu

pe când

zburai din cer la pământ.