You are currently browsing all posts tagged with 'suflet'.
Displaying 1 - 3 of 3 entries.

Diomedea

  • Posted on October 7, 2015 at 13:31

albatros

             

                                După o confruntare de sentimente împestriţate, se rătăci într-un  raid calidorian în căutarea acelei tihne care să îi ostoiască înfiorările nervoase. Blocada  îşi cerea tributul iarăşi, dar învăţase, între timp, că nu  “orice zidire cerea înzidire”, cel puţin nu inconturnabil, nu pe relaţii de forţă, nu în sensul clasic, de Ană docilă şi resemnată .

                              De unde-i veneau tâlcurile astea noi ce îi oblojeau în linişte cordul hărtănit, nu ştia. Dar nici nu se mai întreba. Accepta doar seninătatea gândului că tot ceea ce se întâmplă are un temei, iar acesta este de fapt, creuzetul a ceea ce lucrează în permanenţă pentru şi cu ea. De aceea se lăsa acum antrenată în puternicii afluenţi culturali, deoarece constatase că, în graba de a cultiva virtuozitatea imaginisticii plastic-rafinat, căpătase un discurs linear, lipsit de subtonul acela care îi permitea accesul la jocul din ocurențele  ce vlăstăreau echilibrul. Iar sfielile lipsite de sens, repelenţele gregare din jur se transformau astfel, printr-o magie generatoare de întrebări, în cheile ce desfăceau corsetele fals-ideologice cu care se blindase până atunci.

                      Şi constata, cu fiecare rând citit, că Arghezi ştia ce spune atunci când afirma “orice viaţă de om începe de mai multe ori”. Ca un zbor imberb, lipsit de obedienţe, ca un strigăt lăuntric al sufletului luminat de o lumină neînserată, cu harisma ingenuă a firescului, Diomedea se ridica deasupra umbrelor nălucitoare, a dihoniilor şerpeşti şi a eresurilor întunecate.

                        Doar strocul susţinut se mai auzea atunci când aripile băteau adâncimile concentrate la suprafaţă ale apei, ca un orologiu hermesian făuritor de anticorpi plini de lumină plină.

                Zboară, Diomedea, zboară!

 

Quinto

  • Posted on September 14, 2010 at 14:03


Suflet calchiat,

Patricianul uită .

Talanţii cresc.


Perdele de fum

  • Posted on September 4, 2010 at 13:10

Îmi spui că mă cunoşti, de fiecare dată când îţi reamintesc că jocul rămâne o pârghie datorită careia plonjez uşor  în sufletul tău. Fie cade o altă armură, fie reuşesc să creez o breşă subtilă, fie eşuez intempestiv- de cele mai multe ori, jocul oricum se perfecţionează.

Greşeşti însă mult  raportându-mă la el. Agăţându-te  de perdelele de fum, dacă vrei.

Fără a realiza însă că, enigmele, chiar şi acelea învolburate, odată dezlegate, nu mai au nici un farmec.

Şi nu există enigme infinite.