You are currently browsing all posts tagged with 'toamnă'.
Displaying 1 - 3 of 3 entries.

Haiku de toamnă

  • Posted on October 29, 2014 at 13:34

 

Frunza zbicită-

cerul pare stropit

cu piatră vânătă.

Lumină de toamnă

  • Posted on November 3, 2013 at 14:51

Pictură- Anita Burnaz -September

Era genul de femeie care, cu cât încercau amărăciunile să îi supună umerii, aceștia se ridicau mai tare. Peste ea apăsa doar o blândă lumină pe care o prelua cu o inconștiență degajată și o înapoia lumii, ingenuă și armonioasă în culorile ei.  

Mâinile îi ascultau chemări ale unor taciturne raiuri interioare, căci uneori mângîiau despletirile pline de rod ale unor copaci, din care vântul  zburătacea voios frunzele. Și pentru că părea  un căutător de semnificații atunci, ființa ei devenea un infinit ce curgea domol înspre senine luări aminte și țărmuri ce își căutau întregul atât de risipitor cu sine.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

Poate că de aceea îi apărea toamna a fi  îmbibată de afecte fragile, ascultările ei deveneau o singură ființă cu celalalt, iar ecourile se rezemau într-un paner în care  dănțuiau aurore pline de promisiuni, devoratoare de puritate. Și toate cerurile, neașteptat de candide, deveneau fermecate când fricile, precum un pășitor de lege, unelteau viclean, să dărâme raiurile. “Și vicleneau ele, însă și Dumnezeu viclenea. 

Căci Dumnezeu doar e de frunte între cei vicleni……….”

Îmbujorare de toamnă

  • Posted on November 1, 2013 at 13:51

(pictură- Denis Novoaltaysk)

 

Nu o dată mi-ai spus că atunci când te mulțumești doar să scociorești printre noțiuni abstracte, printre vise coscovite și chiar printre culori camuflate cu indiferență  placidă, pierzi acel rang de demiurg ce ți-a fost dat, nu de ursitoarele blânde, ci de însuși Creatorul.

Poate că de aceea blocurile de sisteme s-au înzestrat brusc cu aripi de înger căzător, puse să trudească înspre o reînălțare herculeană a credinței . Credința aceea capabilă să fisureze decepții, să transforme îngăimăceli în pulbere și să devină făuritoare de universuri noi, cu sori disprețuitori de gravitație și de trivialitatea smerit-lingușitoare a confortului.

Și poate că de aceea ai înțeles de ce abia acum e ceasul. Pentru că este ca în povestea aceea în care cerbul cu nestamată orbitoare în frunte te-ar fi transformat în pulbere, atunci când, rectiliniu, ți-ar fi oferit nocivități de flăcări frumos mirositoare, cu incandescențe încântătoare, ce-ar fi făcut din mlădițele tale încărcate cu noimă, pulbere și cenușă. Cu furie de laser.

Și de aceea când susură toamna într-un primordiu de noiembrie plin de difracții, se pășește într-o arie de ordine mai amplă, mai profundă, cu o ritmicitate șablonardă și cu recolte pline de învoalte desfătătoare.

Și iar agonizează vrăjitoarea entropie….