You are currently browsing all posts tagged with 'Vesnicia s-a nascut la sat'.
Displaying 1 entry.

La margine de iarnă….

  • Posted on November 18, 2013 at 16:09

 

Iernile rurale ale copilăriei tale întotdeauna erau dalbe. Întinderi nesfârșite în care albul se lăfăia într-o splendoare a luminii ce cuprindea  frivol și scări și ferestre și acoperișuri, astfel încât diminețile deveneau totuna cu serile lungi. Nopțile însă, în timp ce alunecai spre somn și focul devora totul în temnița lui, într-un soi de andante grațios, scânteile îngânau într-un alt tempo, viscolul turbat de afară. Ca într-un cocon învelită, casa lăsa să se audă doar trosnetul lemnului mistuit în sobă ce îți învăța sufletul să doinească.  Și de îndrăzneai, sub uitătura blândă a sfinților din icoană, să privești afară, din vârful podului,  doar stelele împietrite îți aminteau că mai există un cer deasupra.

Satul părea uitat în colțul său de lume….

*

*           *

De la înălțimile la care te urca arhitectura  de serie în care cenușiul  deșănțat se dizolva în orașe, viscolul se cadra, precum un intermezzo plin de forță, dincolo de fereastra dormitorului, aranjând brutal, pe acoperisuri,  zăpezile tot mai spornice de la o zi la alta. Și chiar dacă, la un moment dat, se pornea un allegro ce se izbea,  plin de furie în beton și în  ferestrele împietrite, ei i se părea că lipsește ceva, pe care îl regăsea doar seara, când, pe zăpada bătătorită de roțile mașinilor, îndraznea să patineze la lumina lunii.

Orașul părea un monolit lipsit de suflet.

*

*          *

Abia peste ani, avea să înțeleagă  că piesa lipsă, era ceea ce descoperise, cândva, poetul……

Aceea veșnicie care se născuse la sat….