You are currently browsing all posts tagged with 'zbor'.
Displaying 1 - 5 of 5 entries.

Diomedea

  • Posted on October 7, 2015 at 13:31

albatros

             

                                După o confruntare de sentimente împestriţate, se rătăci într-un  raid calidorian în căutarea acelei tihne care să îi ostoiască înfiorările nervoase. Blocada  îşi cerea tributul iarăşi, dar învăţase, între timp, că nu  “orice zidire cerea înzidire”, cel puţin nu inconturnabil, nu pe relaţii de forţă, nu în sensul clasic, de Ană docilă şi resemnată .

                              De unde-i veneau tâlcurile astea noi ce îi oblojeau în linişte cordul hărtănit, nu ştia. Dar nici nu se mai întreba. Accepta doar seninătatea gândului că tot ceea ce se întâmplă are un temei, iar acesta este de fapt, creuzetul a ceea ce lucrează în permanenţă pentru şi cu ea. De aceea se lăsa acum antrenată în puternicii afluenţi culturali, deoarece constatase că, în graba de a cultiva virtuozitatea imaginisticii plastic-rafinat, căpătase un discurs linear, lipsit de subtonul acela care îi permitea accesul la jocul din ocurențele  ce vlăstăreau echilibrul. Iar sfielile lipsite de sens, repelenţele gregare din jur se transformau astfel, printr-o magie generatoare de întrebări, în cheile ce desfăceau corsetele fals-ideologice cu care se blindase până atunci.

                      Şi constata, cu fiecare rând citit, că Arghezi ştia ce spune atunci când afirma “orice viaţă de om începe de mai multe ori”. Ca un zbor imberb, lipsit de obedienţe, ca un strigăt lăuntric al sufletului luminat de o lumină neînserată, cu harisma ingenuă a firescului, Diomedea se ridica deasupra umbrelor nălucitoare, a dihoniilor şerpeşti şi a eresurilor întunecate.

                        Doar strocul susţinut se mai auzea atunci când aripile băteau adâncimile concentrate la suprafaţă ale apei, ca un orologiu hermesian făuritor de anticorpi plini de lumină plină.

                Zboară, Diomedea, zboară!

 

Anapoda

  • Posted on March 23, 2015 at 12:39

fluture

Motto: “Simplitatea e o complexitate rezolvată.”

Constantin Brâncuşi

I se spunea Anapoda. Cu porecla se procopsise atunci când pomenise în treacăt, la un pahar de vin sângeriu,  de ţiganca bătrână, cititoare în licori tulburi, ce îi spusese în dimineţa aceea cu belşug de lumină că e o fiinţă sucită.

Ajuns între timp, o sumă de râvniri pline de ardoare devenite concret pipăibil, se oprea uneori, să mai extragă cu ochii minţii flashuri cu general şi tipic staccato, căutând în comunităţile descentrate germenii propăşirii lor. Acolo unde sufletele mocirlite în cotidian cedau în faţa unei deşarje neputincioase, cuprinzătoare de propagandă absconsă, teroare, laşitate şi abandon, el găsea acel irepresibil încă viguros, întorcând energiile înspre propria lor înflorire. 

Poate că de aceea pentru Anapoda  simplitatea devenise un modus vivendi. Şi nu, nu era un lux.  Îşi consuma energiile doar pentru actele pentru care vremelniciile antrenate nu mai aveau niciun sens şi pentru care paradoxurile nu însemnau nimic, ci făceau doar parte din rânduiala obişnuită. Arvuna de încredere de care se bucurau cei din jur se datora faptului că era conştient că imitaţia stă în legea firii şi reprezintă calea prin cunoaştem şi devenim.

De aceea, abia atunci când actele sale purtătoare de duh erau preluate şi de alţii, observai tiparul identificabil şi stabil, ca o amprentă distinctivă a forţei infailibile care era mintea sa.

Şi abia atunci vedeai libertatea din zborurile sale aparent anapoda şi înţelegeai că uneori, degeaba bătaia de aripă există, dacă, pe undeva, efectul fluture distruge.

Fără a mai reconstrui.

P.K.Page

  • Posted on March 13, 2014 at 11:55

(din Lumea poeziilor- facebook)

Trezire

  • Posted on August 29, 2010 at 18:20

( Pictură- Adrian Berinde-Trezire)
 
” dar, deodată am fumat un nor
şi, de atuncea, mă prefac că zbor…”
 
” Gândeşti prea mult şi acţionezi prea puţin! – îmi spui uneori, cu sagacitate, transformându-mi demultul tăcerilor în efemeride. În minutele acelea, simt cum obsesiile scrijelesc secundele cu furie,căutând să-şi învie înfloririle, iar amarul îndoaie iar visele.  Mi-e greu să accept ideea ca păsările pot fi captivele cerului, şi de aceea privesc iar brusc, spre pământ. Aici, în genomul grâului, soarele îşi desăvârşeşte dorul. Şi nu mă pot împiedica să văd cum, râzând de cer, secantele omului retează….
 
” Ce caldă e făina! Parcă e vie! E caldă ca trupul…”

” Iubesc tot ceea ce se inalta!” Brâncuşi

  • Posted on August 29, 2010 at 16:04

” „Spre imensitatea văzduhului” – aceasta este Pasărea mea. Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul…
Nu cred că voi putea izbuti vreodată… Dumnezeirea este pretutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru, a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele.
………………

Istovesc la Pasărea măiastră (vrăjită) din 1909 încoace şi mi se pare, iată, că nu am desăvârşit-o încă. Eu aş vroi să reprezint imponderabilul într-o formă concretă.

……………..

Păsările măiestre m-au fascinat şi nu m-au mai eliberat din mreaja lor niciodată.

……………..
Măiastră!… Ea se zbate aprig, ca tot ceea ce am realizat, până astăzi, ca să se înalţe spre ceruri.
…………….
Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! Zborul – ce fericire!…
…………….
Eu văd această Pasăre de aur foarte departe – la o sută de kilometri depărtare şi de o asemenea măreţie, încât să umple întreaga boltă cerească.
……………..
Pasărea măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari probleme. Trebuia să arăt în formă plastică sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia să fuzionez toate formele – într-o unitate perfectă.
Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală,
în filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit şi orice soi de dualitate rămân o iluzie.
Sufletul şi lutul formează o unitate.
Prin acest oval al trupului Păsării măiestre, eu am separat şi am combinat două mişcări imperioase – una deasupra ovalului şi alta dedesubt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balansez oare formele pentru a da Păsării un sens al zborului – fără efort?
După cum observaţi, am reuşit cumva să fac ca Pasărea măiastră să plutească.
………………
Am dorit ca Măiastra mea să îşi ridice capul, fără a exprima cumva prin această mişcare mândrie, sfidare sau orgoliu. A fost una dintre cele mai dificile probleme şi numai după o îndelungată străduinţă
am izbutit să redau această mişcare – integrată în avântul zborului.
………………..
Eu nu creez Păsări – ci zboruri.
………………..
Păsările de aur, Măiestrele şi Coloana fără de sfârşit… sunt nişte proiecte care, o dată mărite (agrandies), ar putea să umple toată bolta cerească şi să o susţină. Ţelul sculpturii rămâne o nobilă simplitate şi o grandoare caldă.
………………
Însă sculptura nu este altceva decât apă. Apa însăşi!…”
 
Irinei, cu drag