Scanteie

Pictură- Anita Burnaz -September

Era genul de femeie care, cu cât încercau amărăciunile să îi supună umerii, aceștia se ridicau mai tare. Peste ea apăsa doar o blândă lumină pe care o prelua cu o inconștiență degajată și o înapoia lumii, ingenuă și armonioasă în culorile ei.  

Mâinile îi ascultau chemări ale unor taciturne raiuri interioare, căci uneori mângîiau despletirile pline de rod ale unor copaci, din care vântul  zburătacea voios frunzele. Și pentru că părea  un căutător de semnificații atunci, ființa ei devenea un infinit ce curgea domol înspre senine luări aminte și țărmuri ce își căutau întregul atât de risipitor cu sine.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               

Poate că de aceea îi apărea toamna a fi  îmbibată de afecte fragile, ascultările ei deveneau o singură ființă cu celalalt, iar ecourile se rezemau într-un paner în care  dănțuiau aurore pline de promisiuni, devoratoare de puritate. Și toate cerurile, neașteptat de candide, deveneau fermecate când fricile, precum un pășitor de lege, unelteau viclean, să dărâme raiurile. “Și vicleneau ele, însă și Dumnezeu viclenea. 

Căci Dumnezeu doar e de frunte între cei vicleni……….”